Pătruț Cristina - Mineralele

By in
379
Pătruț Cristina - Mineralele

MINERALELE-NOȚIUNI GENERALE

Autor: Dr.Cristina-Ioana Pătruț

                                                                                      Medic rezident diabet, nutriție, boli metabolice – Cluj-Napoca

 

De ce sunt așa de importante mineralele? Pentru că ele nu pot fi produse de organism și este necesar să fie furnizate prin alimentație. În funcție de cantitățile necesare organismului, pot fi încadrate în: macrominerale, minerale importante, a căror doză zilnică recomandată depășește 100mg, precum calciu-clor, fosfor-sodiu, potasiu-magneziu și oligoelemente, a căror doză zilnică recomandată este mai mică de 100mg, precum fier, fluor, zinc, crom etc. Să ne orientăm asupra principalelor minerale ale organismului, funcții, surse alimentare importante și manifestările antrenate de deficiul, respectiv de excesul acestora.

Calciul este un macroelement esențial, ce face parte din integritatea structurală a oaselor și dinților în proporție de 99% și 1% se regăsește în fluidele corpului sub formă liberă, difuzabilă sau legat de albumine și globuline plasmatice. Este implicat în diverse mecanisme celulare de reglare, vasodilatație, contracție, fiind de asemenea și un factor important în cascada coagulării sângelui.[1]

Surse importante de calciu sunt laptele și produsele lactate (iaurt, brânzeturi), concentrația acestuia depinzând de conținutul lor hidric și în grăsimi. Se regăsește în broccoli, verdețuri, leguminoase, migdale, alune, susan etc.[2]

Deficitul de calciu, exprimat prin scăderea  concentrației sale plasmatice apare în hipoparatirodisim, sindroame de malabsorție, hipomagneziemie, deficit de vitamina D, alcoolism și se manifestă prin contracții musculare foarte dureroase, involuntare și intermitente, parestezii și chiar tulburări de ritm cardiac. În timp, carența cronică de calciu duce la apariția osteoporozei, o scădere a densității minerale osoase ce afectează vârstnicii și femeile în perioada postmenopauzei.[1]

De cealaltă parte, hipercalcemia apare în hiperparatiroidism, hipertiroidism, imobilizări prelungite la pat.

Magneziul, un cation intracelular, joacă un rol important în formarea AMP-ului ciclic, moneda energetică a organismului, este necesar pentru sinteza și metabolismul proteinelor, glucidelor și lipidelor, reglează transportul de calciu și participă la contracția musculară.

Surse alimentare: verdețuri (spanac, sfecla), cereale integrale (hrișcă, ovăz), semințe, mai ales de floarea-soarelui, grâu germinat, nuci, cafea, ceai, cacao.[2]

Hipomagneziemia se manifestă prin astenie, slăbiciune musculară, tremor, spasme musculare, insomnii, tulburări de memorie.

Excesul de magneziu determină hipotensiune arterială, bradicardie, deprimarea sistemului nervos central.

Sodiul, principalul cation al spațiului extracelular, intervine în reglarea balanței hidrice a organsimului și a tensiunii arteriale, este implicat în echilibrul acido-bazic și în controlul permeabilității celulare prin pompa de sodiu-potasiu ATP dependente. Se regăsește în băuturile și alimentele ce conțin clorură de sodiu, precum hrana procesată de tip fast-food, hrană conservată. Adaosul de conservanți, condimente, arome crește cu până la 75% conținutul sodic al alimentelor în cursul procesării industriale.[1]

Hiponatremia, provocată de transpirații excesive, diaree, vărsături, arsuri extinse duce la edem celular, cu precădere cerebral, cu cefalee, pierderea capacității de concentrare și a stării de conștiență.

Excesul de sodiu, manifestat clinic prin sete intensă, poate să ducă la creșterea valorilor tensiunii arteriale și a riscului de boli cardiovasculare.

Potasiul, principalul cation al spațiului intracelular, joacă un rol important în echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic și în reglarea excitabilității neuromusculare.

Se regăsește mai ales în alimentele neprelucrate: fructe (banane, struguri, portocale, stafide, papaya), legume (roșii, fasole, cartofi), carne proaspăta, iaurt, pește, nuci.[3]

Hipopotasemia apare în pierderi gastro-intestinale prelungite, boli cronice severe și se manifestă prin grețuri vărsături, tulburări de tranzit intestinal.

Hiperkaliemia apare în deshidratarea severă, în insuficiența renală și determină parestezii, stare de confuzie, tulburări de ritm cardiac.

Clorul, anionul major al lichidului extracelular, este implicat în echilibrul hidro-electrolitic, acido-bazic, în aciditatea gastrică (HCl contribuie la digestia alimentelor) și reglarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron. Cele mai mari concentrații de clor se află în lichidul cefalorahidian și în secrețiile gastro-intestinale.

Se regăsește în sarea alimentară, ce conține 60% clor, mâncare prelucrată, pește, legume.[1]

Deficitul de clor se instalează în caz de vărsături, diaree, aspirație gastrică și se asociază cu alcaloză metabolică și hipopotasemie.

Hipercloremia apare în cazuri de aport hidric insuficient.

Fosforul, un component important al membranei celulare, este implicat în formarea oaselor și a dinților, în strânsă legătura cu calciul. Intervine în absorbția intestinală a glucozei, transportul acizilor grași sub formă de fosfolipide, metabolismul unor aminoacizi și în reglarea unor sisteme enzimatice.

Se regăsește în carnea roșie, pui, ouă, nuci, leguminoase, cereale integrale.[2]

Deficitul de fosfor apare în boala celiacă, alcoolism, osteomalacie, hiperparatiroidism primar și se manifestă prin astenie, slăbiciune musculară, rabdomioliză și rahitism.

Acumularea excesivă de fosfor, din hipoparatiroidism sau insuficiența renală severă, determină tetanie ().

Fierul este implicat în transportului oxigenului la nivelul țesuturilor, fiind înglobat în gruparea hemo și mioglobinei, intervine în creșterea și dezvoltarea celulară.

Se regăsește în carnea roșie, ouă, legume, verdețuri, cereale, fructe uscate, nuci.[3]

Anemia feriprivă, ce este însoțită de scăderea concentrației serice de fier (sideremie) se manifestă printr-un sindrom asteno-adinamic, paloare muco-tegumentară, tulburări de concentrare, tahicardie.

La polul opus, hemocromatoza este o boală genetică caracterizată printr-o pigmentare brun-cenușie a tegumentelor, cu o creștere progresivă a depozitelor de fier la nivelul diverselor organe ale corpului uman (ficat, miocard, pancreas etc).[1]

Zincul este un element important al sistemului enzimatic celular, ce ajută organismul în procesele de metabolizare a carbohidraților, lipidelor și proteinelor, peste 95% din întreaga cantitate de zinc aflându-se intracelular. Contribuie la menținerea pielii sănătoase și la imunitatea organismului.

Se regăsește în carnea roșie, pui, pește, produse lactate, cereale integrale, fasole uscată, produsele din soia și nucile.[2]

Deficitul cronic de zinc se manifestă prin întârzierea creşterii, dermatită, alopecie, scăderea apetitului, diaree, creşterea susceptibilităţii la infecţii.

Cuprul este un oligoelement esențial în sistemele de oxidare tisulară, implicat în formarea hemoglobinei, diverse procese catalitice, protecţie împotriva oxidanţilor şi a radicalilor liberi, sinteza de melanină şi catecolamine.

Se regăsește în fructele de mare, mai ales stridii, ficat, cereale integrale, nuci, semințe, stafide, mango, avocado.[1]

Un deficit sever de cupru, secundar unei rezecții gastrice sau unei nutriții parenterale totale generează neutropenie, cu afectarea sistemului imunitar și manifestări proprii deficitului enzimatic antrenat de scăderea nivelului seric de cupru.

Excesul de cupru însoțit de retenția acestuia  determină o degenerescență hepato-lenticulară, denumită boala Wilson ce afectează sistemul nervos central, ficatul, rinichii.

Iodul se află, la nivelul organismului, în proporție de 70-80% la nivelul glandei tiroide. Principala sa funcție este de sinteză a hormonilor tiroidieni, T3 și T4, cu un rol important important în creștere și dezvoltare, stimulând sinteza enzimatică și metabolismul bazal.

Surse excelente de iod sunt alimentele marine precum peştele marin, crustaceele, untura de peşte. Conținutul în iod al alimentelor de origine animală depinde de conţinutul în iod al hranei animalelor şi bineînțeles al solului.[1]

Deficitul sever de iod afectează creșterea și dezvoltarea armonioasă a organsimului, putându-se manifesta prin hipotiroidism neonatal, retard fizic şi mental sau diverse forme de guşă, însoțite de complicaţiile aferente la adult.

Seleniul are rol de antioxidant, prevenind deteriorarea celulară cauzată de radicalii liberi. Se regăsește în nuci, cereale integrale, pește, carne de porc. Cantitatea de seleniu este condiționată de calitatea solului pe care cresc plantele.[2]

Fluorul se regăsește mai ales la nivelul dinților și oaselor, cu un efect benefic asupra smalțului dentar, conferindu-i rezistență împotriva cariei dentare. O concentrație ușor mai crescută decât în restul alimentor se află în unele formule de lapte, ceaiuri și pește marin. Deficitul de fluor, la orice vârstă, presupune un risc mai crescut de dezvoltare a cariei dentare.

Cromul se regăsește în organism în cantități mai mici de 6mg, intervine mai ales în reglarea secreției de insulină, fiind implicat în metabolismul glucidelor, lipidelor și acizilor nucleici. Sursele alimentare bogate în crom sunt: piperul negru, drojdia de bere, produse lactate, ciuperci, ouă, stafide, prune uscate, nuci, sparanghel. Deficitul de crom, în cazul unei nutriții parenterale totale, determină scăderea toleranței la glucoză, encefalopatie, hipercolesterolemie.[1]

Alte microelemente active prezente în organism precum cobaltul, manganul, molibdenul, sulful și vanadiul fac parte din diverse sisteme enzimatice și sunt implicate în metabolismul glucidelor, lipidelor și proteinelor.

Absența mineralelor, componente importante în procesele fiziologice ale organismului, poate să determine afecțiuni ale sistemului cardiovascular, respirator, gastro-intestinal, endocrin, urogenital și excretor. O alimentație variată și echilibrată din punct de vedere nutritiv este esențială pentru a asigura un aport minim necesar de minerale organismului.

 

Bibliografie:

  1. Ghid pentru alimentația sănătoasă, coord Mariana Graur, ed Performantica, Iași, 2006
  2. Nutriție și dietetică, aspecte teoretice și practice, Carmen Narcisa Natea, ed Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2008
  3. Dietary Guidelines for Americans, 8th Edition, USDA, 2015

 

 

54321
(1 vote. Average 5 of 5)
Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *